Laserul de care am vorbit poate să strălucească doar în lumină vizibilă, pe care o putem vedea cu ochii noștri. O explozie care strălucește în toate celelalte tipuri de lumină (de la radio la gamma) are nevoie de opt ori mai multă energie!
De mai bine de 100 de ani suntem în căutarea unor semne de viață în afara planetei noastre. Cu toate că nu am găsit nici un extraterestru până acum, spațiul este un loc imens, cu foarte multe locuri care au rămas a fi investigate.
Această căutare ridică totuși și un mare semn de întrebare: cum ar fi dacă extratereștrii ne-ar căuta ei pe noi? Dorim să fim găsiți?
În timp ce nouă ne-ar plăcea să ne imaginăm că toți extratereștii arată la fel ca E.T. sau Stitch, aceștia ar putea mai degrabă să semene cu Evil Emperor Zurg sau Buzz Lightyear. Iar dacă ar deține și tehnologia necesară pentru a călători prin spatiu, ei ar putea face ravagii în lumea noastră!
Prin urmare, trebuie să ne decidem: continuăm să emitem semnale despre existența noastră în Univers sau ne ascundem și rămânem în siguranță? A ascunde o planetă întreagă nu este o sarcină ușoară, dar am găsit un mod de a o face folosind laserele.
Planetele care orbitează alte stele sunt așa de departe că sunt mult prea mici si întunecate pentru a putea fi fotografiate. În schimb, trebuie să le căutăm utilizând diverse trucuri inteligente, cum ar fi să ne uităm dacă o stea devine mai întunecată atunci când o planetă trece prin față ei.
Aceasta este metoda cea mai inteligentă pentru a găsi planete îndepărtate. Aproape 2000 de planete au fost gasite deja în afara Sistemului Solar, iar mai mult de jumătate au fost identificate prin acestă metodă.
Dacă am ști unde se află extratereștrii, am putea să ne mascăm poziția trimitând un fascicul laser foarte puternic spre ei pentru a masca faptul că Soarele devine mai întunecat atunci când Pământul trece prin fața lui.
Pentru a ascunde cu succes o planetă trebuie să îndreptăm un laser foarte puternic spre extratereștri pentru o perioadă de 10 ore, în fiecare an (atât de mult îi ia Pământului să treacă prin dreptul Soarelui). Energia necesară pentu a face acest lucru este egală cu cantitatea de energie colectată de Stația Spațială Internatională într-un an!
Cu toate acestea dacă ne decidem să ne asumăm riscul de a comunica cu extratereștrii, putem să folosim laserele la altceva. Le putem folosi de exemplu pentru a trimite informații extratereștrilor.
Deci, ce părere aveți? - ar trebui să încercăm să comunicam cu extraterestri sau să ne ascundem de ei?
Laserul de care am vorbit poate să strălucească doar în lumină vizibilă, pe care o putem vedea cu ochii noștri. O explozie care strălucește în toate celelalte tipuri de lumină (de la radio la gamma) are nevoie de opt ori mai multă energie!