Jupiter poate este un super erou, dar cu siguranță nu este un gigant gentil. Planeta este acoperită de uragane puternice care activează de sute de ani!
Jupiter este super eroul sistemului nostru solar. Planeta gigantă este de două ori și jumătate mai masivă decât toate celelalte planete din sistemul solar la un loc. Odată cu mărimea, vine și forța de gravitație mare. Cu o asemenea super forță de gravitație, Jupiter joacă un rol eroic în sistemul solar, protejând viața pe Pământ.
Îti aduci aminte de impactul asteroidului care a dus la dispariția dinozaurilor în urmă cu 65 de milioane de ani? Fără Jupiter, mulți alții ar fi putut lovi Pământul de-a lungul istoriei. Aceste coliziuni destructive ar fi putut chiar sta în calea apariției vieții pe Pamânt!
Dar, din fercire pentru noi, forța de gravitație a planetei Jupiter abate marea majoritate a cometelor și a asteroizilor de la traiectoria lor, cu mult inainte ca aceștia să se apropie de noi. Din acest motiv, alături de multe altele, astronomii cred că cel mai probabil o sa găsim viață în acele sisteme solare asemănătoare sistemului nostru solar.
Din nefericire, am găsit multe sisteme solare cu planete masive care se află situate în apropierea stelelor, dar nu așa de multe care să se afle la o distanță atât de mare ca Jupiter. Acest lucru se datorează faptului că identificarea planetelor aflate departe în întuneric este mult mai dificilă.
Cu toate acestea, astronomii tocmai au găsit o dublură a lui Jupiter - o planetă de aceeași mărime cu Jupiter care orbitează o stea asemănătoare Soarelui nostru, și care se află la o distanță asemănătoare față de stea.
Aceste descoperiri ne dau speranțe că ar putea să mai existe un sistem solar asemănător cu al nostru, și că ar putea exista viață extraterestră acolo, în mare parte și datorită propriului lor super erou salvator de vieți.
Jupiter poate este un super erou, dar cu siguranță nu este un gigant gentil. Planeta este acoperită de uragane puternice care activează de sute de ani!