Cu cât o stea este mai mare, cu atât are o durată de viață mai scurtă. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că stelele mai mari își consumă combustibilul mult mai repede decât cele mici.
Imaginează-ți o civilizație extraterestră care a descoperit micuța noastră planetă albastră și care decide să trimită o sondă pe Pământ pentru o zi. În timpul acestei vizite, sonda colectează o cantitate însemnată de date folosindu-se de un scanner gigant care poate captura imagini ale întregului Pământ. Multe dintre fotografii sunt ale noastre: oameni care-și trăiesc viața de zi cu zi.
Ce ar putea spune despre noi acest instantaneu? O zi este prea puțin pentru a putea observa cum se naște, se maturizează și moare o persoană, dar extratereștrii vor putea vedea copii, adulți și oameni în vârstă. Toate aceste momente pot fi puse la un loc pentru a înțelege parcursul vieții unui om.
Astronomii știu că poți afla foarte multe dintr-un instantaneu - ei folosesc acceeași metodă în studiul stelelor.
Raportat la stele, oamenii există doar de foarte, foarte puțin timp. Stelele trăiesc mii, milioane și chiar miliarde de ani. Prin urmare, este imposibil să urmărim nașterea, viața și moartea aceleași stele, dar putem observa stele diferite aflate în etape diferite ale vieții lor.
Această fotografie a fost realizată cu un telescop de raze X. Cu toate că nu pare a fi ceva special, acestă fotografie include toate etapele din viața unei stele: începutul, maturitatea și sfârșitul. Este ca o fotografie de familie!
Punctul luminos din centrul acestei imagini este Cygnus X-3. Acesta este format din două obiecte care se învârt unul în jurul celuilalt; unul este o stea de vârstă medie, iar cel de-al doilea reprezintă rămașițele unei stele masive, care a murit. Acest obiect poartă numele de “sistem binar emițător de raze X”, deoarece acesta strălucește puternic în raze X.
În partea stângă a fotografiei este un nor format din gaz și praf cosmic în care iau naștere noi stele. Astronomii au fost destul de uimiți de această fotografie, deoarece acest tip de nor în care se formează stele nu a mai fost văzut să emită raze X.
S-a dovedit însă că nu există motive de îngrijorare: norul acționează ca o oglindă, reflectând razele X ce provin de la Cygnus X-3.
Cu cât o stea este mai mare, cu atât are o durată de viață mai scurtă. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că stelele mai mari își consumă combustibilul mult mai repede decât cele mici.