Oul cosmic de Paște
16 Aprilie 2017

Multe triburi antice credeau că Pământul se află în interiorul unul dom gigant de-a lungul căruia, în fiecare noapte,  putem vedea cum călătoresc stelele.

De-a lungul timpului  însă, am început să înțelegem că stelele sunt împrăștiate prin Calea Lactee și chiar și mai departe. Ele nu se deplasează în interiorul unul bol imens așa cum ar putea părea.

Dar acestă idee veche este încă utilă. În zilele noastre acest dom poartă numele de “sfera cerească” și reprezintă o cale foarte simplă pentru a cartografia Universul.

Facând astfel de hărți ignorăm depărtarea la care se află stelele si ne imaginăm că tot ceea  ce vedem se află în interiorul unui bol care înconjoară Pământul;  așa cum făceau și strămoșii noștri. Forma ovală din acestă imagine ar putea să ne amintească de un ou decorat pentru Paște, dar acesta reprezintă de fapt tot cerul.

Fotografia de mai sus  este rezultatul muncii satelitului Gaia în primele lui 14 săptămâni de activitate.

Pentru a-și îndeplini misiunea și de a cartografia întreaga noastră  galaxie, Gaia se deplasează încet prin spațiu, rotindu-și în cercuri mari cei doi ochi, cuprinzănd astfel întregul univers. Nava spatială se rotește de patru ori pe zi, la care se adaugă și mișcarea în jurul Soarelui;  acest lucru înseamnând  că poate scana părți diferite ale cerului în fiecare zi.

Culorile ne spun cât de des s-a uitat Gaia la diferite regiuni din spațiu. Regiunile scanate mai des sunt ilustrate în albastru iar cele care au avut parte de cea mai puțină atenție sunt ilustrate în culoarea  piersicii.

 

Interesant

De-a lungul misiunii de cinci ani, Gaia va observa 1000 de milioane de stele de câte 70 de ori fiecare. Acest lucru însemnă că va analiza 40 de milioane de stele pe zi.

This Space Scoop is based on a Press Release from ESA .
ESA
Imagine
Versiune printabilă

Ești încă curios? Află mai multe...

Ce este Space Scoop?

Descoperă mai multe despre astronomie

Inspiră o nouă generație de exploratori spațiali

Prietenii Space Scoop

Contactează-ne!