Sute de sateliți zboară în jurul Pământului. Dar, ca tot ceea ce există, sateliții nu trăiesc la nesfârșit. Ei au combustibil limitat iar condițiile din spațiu pot pune destul de multă presiune pe ei; iar atunci când nu mai pot funcționa trebuie să fim atenți să nu afecteze ceilalți sateliți.

Cei care se află mai aproape de Pâmânt sunt observați mai atent, astfel încât, atunci când se află la sfârșitul misiunii (de obicei cu o durată de până în 25 de ani) să pătrundă în atmosferă pentru a fi distruși prin ardere.

Dar acest lucru este imposibil pentru cei aflați la distanțe mari. Cantitatea de combustibil de care ar avea nevoie pentru a se întoarce  în atmosfera Pământului este pur și simplu mult prea mare și i-ar face mult prea grei pentru a putea fi trimiși în spațiu. În schimb, la sfârșitul vieții lor, acești sateliți sunt trimiși în cimitirul orbital.

Acest “cimitir” se află situat dincolo de orbita normală a sateliților, departe în spatiu, unde nu există șansa de coliziune cu cei activi.

O astfel de soartă a avut în acestă lună satelitul  Meteosat-7. După aproximativ 20 de ani de muncă satelitul a fost redirecționat către locul lui de veci.

Meteosat-7 a făcut parte dintr-un grup de sateliți meteorologici care continue să montorizeze întreaga lume, furnizând prognoze meteo și avertizări. Niciun muson sau furtună de zăpadă nu poate trece neobservată de ei, salvând astfel foarte multe vieți.

Traducere: Cătălina Movileanu/UNAWE