Sagitarius A este de aproape 4.5 milioane de ori mai masivă decât Soarele.
Benzi lungi de gaz cosmic și praf se învârt în jurul părții centrale a galaxiei noastre formând un vârtej, acolo unde, obiectele care plutesc prea aproape sunt atrase spre centru și dispar pentru totdeauna.
Soarta acestor obiecte nefericite nu este mister. Acolo în întuneric, în centrul galaxiei noastre, se află un monstru gigantic și flămând - o gaură neagră supermasivă.
Găurile negre supermasive sunt faimoase pentru abilitatea lor de a înghiți orice - chiar și lumina! Dar acestea nu doar mănâncă, uneori mai și salivează!
În a doua jumătate a anului 2013, o explozie (ceea ce astronomii numesc “erupție”) a avut loc în centrul galaxiei. Ca multe alte erupții aceasta conținea cantități mari de raze X de înaltă energie. Ce este deosebit la acestă erupție este faptul că acum au fost emise de 400 de ori mai multe raze X decât ar fi produs acestă gaură neagră în mod normal.
La mai puțin de un an distanță, a avut loc o altă erupție, de data acesta de 200 de ori mai puternică decât media obișnuită. Astronomii au două teorii privid cauza apariției “mega - erupțiilor”. Prima teorie ia în calcul forța de gravitație puternică a găurii negre care ar fi putut să distrugă un asteoroid care s-ar fi apropiat prea tare. Inainte de a fi devorate rămâșițele asteroidului au fost apoi încălzite la milioane de grade.
Cealaltă explicație posibilă implică câmpurile magnetice puternice ce se află în jurul găurii negre. Dacă aceste câmpuri au format din intâmplare valuri, acestea ar fi dus la o explozie puternică de raze X. De fapt, astfel de evenimente sunt destul de frecvente la Soare și poartă numele de erupții solare.
Fotografia ilustrează regiunea Sagitarius A din jurul găurii negre supermasive situată în centrul galaxiei noastre, surprinsă în timpul erupției gigant din 2013.
Sagitarius A este de aproape 4.5 milioane de ori mai masivă decât Soarele.