Acestă fotografie a necesitat 56 de ore de observații, și este realizată dintr-un mozaic de 500 de fotografii separate.
Astronomii ar putea fi numiți pirați ai cerului; ei explorează lumi noi, căutând informatii prețioase. Acestă fotografie recentă ilustrează genul de pradă la care toți pirații spațiului visează - un cufăr plin cu bijuterii cosmice!
Acest colț al Universului este plin de bogății astronomice: roiuri stelare, nori cosmici și “maternități” stelare.
Bijuteriile din centrul acestei imagini sunt 30 de de stele albastre, foarte strălucitoare. Fiecare dintre aceste stele este de 100 de mii de ori mai strălucitoare decât Soarele nostru, și de până la 50 de ori mai mare ca acesta.
Cele două stele din centru sunt cele mai mari și mai pretioase bijuterii. Împreună, ele sunt suficient de strălucitoare pentru a lumina norii cosmici din jur. Acești nori includ și Nebuloasa Rim, situată în partea dreaptă a imaginii (norul colorat cu portocaliu și negru).
Acestă nebuloasă formează un zid de nori întunecați și strălucitori care marchează limita “maternitătii” stelare. “Maternitățile” stelare sunt nori formați în mare parte din hidrogen, ingredientul principal din care sunt făcute stelele.
În interiorul acestor nori se formează stele noi, proces care în timp consumă norul. În același timp, lumina puternică a stelelor și exploziile de tip supernova împrăștie materia în spațiu. De fapt, 90% din materie este aruncată!
Acest comportament al stelor tinere face ca durata de viață a acestor regiuni să fie de doar câteva milioane de ani. Această perioadă este foarte scurtă, având în vedere că stelele formate aici pot trăi miliarde de ani!
Acestă fotografie a necesitat 56 de ore de observații, și este realizată dintr-un mozaic de 500 de fotografii separate.